Ma intristeaza ce se intampla in Romania in ultima vreme. Nu voi folosi cuvinte mari ca sa descriu evenimente mici. Cert este ca manipularea a atins cote maxime. Haideti sa va explic de ce:

  • romanii au manifestat in ultima decada un dezinteres in legatura cu votul, procentul votantilor activi rar depasind 50%;
  • in ciuda acestui fapt, pragul impus a fost de 50% plus 1 vot (nu plus 1%, asa cum cred unii), un prag ce ar fi putut fi atins oricum cu greu;
  • PDL a instigat la nemanifestarea unui drept democratic fundamental, prin care ei ar castiga printr-un procedeu pe care as vrea sa-l numesc „vot adaugat” (merge pe principiul „valoare adaugata”, in masura in care un maieu costa 20 de lei, dar daca scrie gucci pe el, costa 5 milioane)
  • in conditiile in care sustinatorii PDL nu au votat si sustinatorii UDMR nu au votat, ceea ce ar constitui un procent de 35% pe putin, un procent de peste 45% s-au prezentat in mod sigur la urne, ceea ce ar insemna ca doar 20% dintre romani au fost complet dezinteresati de situatia din Romania (asta fara sa ii punem la socoteala pe cei care nu au mai apucat sa voteze)

In conditiile acestea, PDL au declarat ca invalidarea referendumului este dovada sustinerii PDL din partea a peste 50% din populatie. Deci, cei 20% dintre dezinteresati, care probabil au fost scarbiti cu totul de situatia din Romania, au fost rapid asimilati ca fiind sustinatori PDL. Au stiut ca aceasta e singura lor cale, sa mai adauge „valoarea” de 20% voturilor lor, o valoare care nu le apartinea de drept si care a fost insusita printr-un procedeu las.

Nu sunt partizan USL si nici PDL, dar sunt adepta schimbarii. Consider ca 10 ani e prea mult pentru un singur partid, un singur presedinte. Nu vom avea o tara lipsita de coruptie sau marsavii, dar daca ramanem prea mult cu acelasi conducator, riscam sa lasam toata problema asta sa ajunga prea departe.

Sa fie clar, „nicio opinie” nu ar trebui niciodata sa insemne o opinie. Sa nu lasam valoarea adaugata sa patrunda si in principii, alegeri si drepturi. Pana la urma, sunt singurele lucruri pentru care (inca) nu suntem impozitati.

🙂

Intotdeauna am fost de credinta ca ai nostri controlori romani scot ce-i mai rau dintr-un om. Astazi, precum orice teoretician umil, am privit cu insufletire cum rodul gandului meu ia fiinta.

Se facea ca era o dimineata tarzie, sau un pranz timpuriu, in autobuzul 226. Trei controlori iesisera la un mic raid, in perpetua lor cautare pentru carduri nevalidate/expirate si injurii creative. Nici nu s-ar fi gandit ei, trezindu-se de dimineata, ca aceasta va fi ziua in care isi vor lua o admonestare de la un cetatean caruia nu-i pot reprosa nimic.

Cetateanul in cauza era un om pe la vreo 40 de ani care probabil inca mai avea reziduuri de oaresice substante de la white sensation (omul era imbracat integral in alb), altfel nu-mi explic. Se produce trecerea dintr-o mana intr-alta a cardurilor de calatorie, fara incidente. Controlorii reusisera sa-si termine treaba cam cu jumatate de statie inainte, asa ca asteptau politicos sa coboare, cand domnul cu pricina a izbucnit.

Le-a reprosat lipsa de profesionalism (tinuta, ecuson), tact, dar si de etica, intr-un discurs plin de emfaza. Le-a micsorat autoritatea in fata calatorilor, expunand defapt drepturile lor limitate asupra celor fara de bilet: controlorii nu sunt decat niste civili, care nu sunt indreptatiti sa ceara actul de identitate nimanui, ori sa tina cu forta pe nimeni; aceste actiuni sunt, prin lege, permise doar organelor politienesti sau jandarmeriei.

Dupa ce coboara „cei trei muschetari”, protestand ofuscati fata de tupeul domnului, acesta din urma continua cu indignarea asupra neamului romanesc. Cum ca am fi un popor de molai pasivi si ca ne-am merita soarta. Ca studentii englezi au protestat imediat fata de taxele marite si s-au vazut rezultate. Ca peste tot in Europa se vad rezultate, numai noi suntem intr-o stare letargica. Moment in care, o duduie pensionara se ultragiaza, condamnand comportamentul lui nenationalist.

Omul, impacientat, cu o dedicare demna ori de un geniu, ori de un nebun, ori de ambele, i-a dat exemple din Ana Blandiana si Nicolae Iorga, intru sustinerea punctului sau de vedere: romanii au fost, sunt si probabil vor fi in continuare un popor apatic, amorf, anost si alte adjective cu „a” care nu imi vin acum in minte.

Imi placea cum pensionara, nationalista si suparata ca omul „manjeste cu noroi” tara si romanii, era si una dintre cele care nu a iesit la proteste si totusi se judeca in prezent cu guvernul pentru banii de la CAS, pe banii cetatenilor onesti. Ironia sortii.

Concluzia pe ziua de azi? Calatoriti cu RATB-ul, nu stiti ce pierdeti!

🙂

Am crescut intr-un mediu in care Valentine’s Day era o sarbatoare in toata regula. Tin minte si acum cand, inca din generala, doamna directoare aduna toti elevii, in pauza mare, in sala de sport (in gimnaziu, locul de intalnire a devenit biblioteca), pentru a citi toate felicitarile din cutia traditionala de Sf. Valentin.

Desigur, asta era doar rezultatul. Defapt, noi, elevii, ne pregateam cu muulte saptamani inainte pentru Valentine’s Day. Doar aceea avea sa fie ziua cand „our special crush” va primi un semn de la noi (si invers!), un semn ce putea sa schimbe totul.

Pe langa Craciun, Paste si Ziua Mamei, Valentine’s Day era singura cealalta sarbatoare pentru care faceam felicitari in timpul orei de pictura. Si, de cele mai multe ori, dura cam 2 saptamani sa le definitivam. La sfarsit, le depuneam cu un fior naiv in cutia cu pricina. Nu erau numai pentru pasiunile noastre secrete. Le trimiteam si prietenilor cei mai buni, un „suvenir” anual pentru a le aminti ca sunt importanti pentru noi.

Intre timp, am crescut. Traditia scolii a palit, pana cand a ajuns sa fie o petrecere pentru „cei mari”. Sau poate cine stie, cei mici inca o sarbatoresc la fel?

Da, am crescut in „cultul” Valentine’s Day. Dar nu era sarbatoarea aia consumerista, in care ne asteptam sa primim chestii cat mai scumpe, sa mergem in locuri cat mai scumpe, excursii de lux si toate cele. Nici nu imi dau seama cand a ajuns ce a ajuns acum.

Valentine’s Day nu a fost niciodata despre cadouri. A fost prilejul acela de a le spune celor pe care ii iubim ca se afla in inima noastra. Pentru ca asa suntem noi, oamenii: ne e frica sa fim raniti, vulnerabili si de aceea nu tradam emotiile atat de usor. Ne trebuie o scuza, o zi speciala sa demonstram cat inseamna apropiatii nostri pentru noi. Oricine „poate scapa” cu o declaratie timida astazi, asta e frumusetea sarbatorii.

Valentine’s Day nu e despre a primi. Este despre A DA. E un Craciun al declaratiilor de dragoste, iar zapada de afara poate sa o confirme! Deci, luati o hartie si cateva creioane colorate si redescoperiti placerea de a face ceva pentru cineva drag!

🙂

In ’89, revolutia a durat cateva zile. Acum, parca ar fi o reclama la viagra. Ma gasesc intrebandu-ma „Oare s-au terminat protestele?” sau „Se mai intampla ceva pe la Universitate”? Apoi, deschid televizorul si mai vad, printre mondenitati si accidente, cativa protestatari obositi, fiecare scandand ce-l doare (exceptie facandu-se, evident, ziua de marti, cand s-au adunat 10.000 de oameni din TOATA TARA pentru un miting la Victoriei).

Singura explicatie logica pe care o gasesc pentru trenarea protestelor este…nehotararea populatiei. In ’89, scopul era clar: jos Ceausescu. In mod indubitabil, populatia se saturase de el si implicit de actiunile sale tiranice. Acum, scopul se divide in mai multe subscopuri, fiecare in cautare de reprezentanti. „Jos, Basescu”, „Jos guvernul Boc”, „Nu vrem USL”, „Vrem salarii mari”, „Vrem sa muncim in tara”, „Mi-e foame”, „Vrem sistem de invatamant calumea”, si lista poate continua la nesfarsit (dar eu nu).

E simplu. Sistemul nu cade pentru ca cei care protesteaza nu sunt uniti in scopuri. In 23 de ani, pare ca ne-am pierdut in detalii. Atata vreme cat protestele nu vor avea un numitor comun, este si normal sa nu se petreaca nicio schimbare.

Intre timp, cat noi ne hotaram ce sa scandam, se petrec abuzuri in serviciu pe seama noastra. Este clar ca nu noi am inceput aceste revolte. Vreau sa cred, in mod sincer, ca am fi avut lucruri mai importante, mai stringente pentru care sa luptam decat Raed Arafat. Mediatizarea Antenei nu a facut decat sa-mi intareasca presupunerile cum ca totul nu e decat o lupta intre „grei”, si in piata li s-a dat drumul pionilor.

In principiu, stim impotriva cui luptam, dar nu stim de partea cui suntem. Pana cand nu vom avea un lider caristmatic, in stare sa ne reprezinte nevoile si sa ne ghideze in aceasta lupta contra puterii actuale, nu vom putea razbi. Acesta este cruntul adevar. Pentru ca nu putem da jos puterea fara sa venim cu solutia.

Din pacate, clasa politica din romania trebuie sa se reinventeze, iar timpul e scurt. Poporul roman nu a fost unul dintre cele mai muncitoare popoare, ce-i drept, dar am fost, pana de curand, un popor de oameni destepti. De aceea, mai tot timpul ne-am ales oameni destepti sa ne reprezinte. Conducatorul e oglinda poporului. Dar, de 8 ani incoace, romanii au facut o greseala teribila.

Ce s-a intamplat cu noi? Eram matematicieni, inventatori, intreprinzatori…acum privim avizi la asistentele lu’ Capatos, batai intre dive si „reality-show-uri” penibile. Am lasat de-o parte creionul si foaia pentru un ecran care ne bombardeaza cu ignoranta. Mamele de noua generatie nu mai stiu sa faca supa cu galusti, dar sunt la curent cu rochia de mireasa a lu’ Tonciu.

Din pacate, romanii au ales, acum 8 ani, un reprezentant al clasei de jos. „Presedintele poporului”, i se mai spunea. Acest om, din pacate, nu a fost reprezentantul de seama, catre care trebuia sa ne uitam in sus, care ar fi trebuit sa ne dea imboldul de a fi mai buni in ceea ce facem, de a ne educa si de a ne imbunatati. A fost romanul care ne-a aratat ca se poate si daca nu esti educat, daca nu esti ambitios si daca nu muncesti. Ne-a aratat alte „valori”, ale unei romanii decazute, pe care noi le-am imbratisat cu usurinta si pe care le-am lasat sa devina tipare: smecheria, hotia, calcatul pe capete, needucarea.

In timp ce noi eram atat de ocupati sa ne incadram noilor tipare impuse de reprezentantul nostru, am uitat sa fim oameni. Am fost atat de entuziasmati de usurinta unui castig facil, precum presedintele nostru ales printr-o manevra de ultim moment, incat am lasat balta orice urma de comportament etic, doar pentru mirajul de a „trai bine”. Asta a ajuns acum Romania, asa au ajuns romanii: participantii unei curse, fara reguli, catre o viata imbelsugata pe spinarea altora.

Avem nevoie de altcineva. Cu tristete in suflet, spun ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata valorile pe care le aveam si noi candva. E clar ca Romania duce lipsa de modele, de exemple viabile. Si atunci, de ce nu am „importa” un conducator abil, la fel cum facem si cu celelalte produse din frigiderul nostru? Daca noi, ca romani, am hotarat demult, ca nu mai avem incredere in tara noastra, in produsele noastre, de ce sa nu facem la fel si cu reprezentantii nostri?

Acum un an, nici nu as fi vrut sa aud de asa ceva. Am fost, si sunt in continuare o patrioata. Treptat, insa, mi-a dat seama ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata sa fim iar ROMANI.

🙂

In ultimele zile a parut ca domneste un haos in Romania, atat din punctul de vedere al manifestarilor fizice cat si al scopului in sine. Oameni luand foc, jandarmi stingandu-i cu pulane. In loc de ninsoare, pietre. Gaze lacrimogene. Magazine devastate. Peisajul demn de plans al unei tari nedemne.

Guvernul s-a ascuns sub o piatra si a iesit abia azi, timid, in frunte cu un Boc confuz care face o declaratie inutila, urmat fiind de un ministru de interne de care nu am auzit pana acum, Traian Igas. Acest ministru, luandu-si „treaba” in serios ne explica noua nonsalant cum acei huligani vor fi gasiti si cum vor fi prevenite noi violente prin urmarirea mijloacelor de comunicare, in special a site-urilor de socializare. O declaratie care are SECU scrisa pe ea precum hainele de la Secuiana.

Oamenii sunt agitati, protesteaza din felurite motive, care mai de care mai personale:  „Nu am bani de medicamente”, „N-am ce pune pe masa”, „Taxele sunt prea mari”, „Avem o tara condusa de incompetenti”,  „Prea multe abuzuri de putere”, „Am prea multa violenta si nu pot s-o stapanesc”.

Adevarul e ca de mult timp se tot asteapta o schimbare si nu mai vine. Cu toate miscarile Occupy din lume, de unde mai pui si revoltele din Libia si Egipt, CEVA trebuia sa se intample, iar romanii, derutati, au zis ca trebuie sa iasa in strada cu orice pret. Din pacate, acolo unde sunt oameni derutati si disperati, sunt si capuse care apar pentru a se hrani de pe urma nemultumirii altora.

Da. Am fost sustinator Crin Antonescu acum doi ani, cand a candidat la presedintie. Acum, USL mi se pare o bataie de joc la adresa romaniei. PSD nu ar trebui sa aiba iar puterea, fie ea si divizata. Modul in care au ajuns sa vorbeasca despre oamenii de la universitate ca si cand ar fi sustinatorii lor mi se pare deja dovada unei disperari prostesti. Mi-ar placea sa cred ca romanii inca au proaspata in minte experienta din ’89, pentru a nu repeta aceleasi greseli.

Cat despre violentele care au loc in cadrul acestor prosteste, mi se par in mare parte orchestrate de aceeasi tagma care au instigat si la revolutia decembrista, dand vina pe „huligani” sau „ultrasi”. Da, intr-adevar, nu se poate schimbare fara sacrificii de ordin material si uman, dar deja am vazut cum apar parazitii sa suga din revoltele stradale acceptul unei natiuni pentru o alta vitrina. Fara echivoc, nici macar o persoana nu ar trebui sa se puna in pericol in van, atata timp cat sforile sunt inca trase de sus, de politicieni oportunisti.

Si, la urma urmei, nici oamenii nu stiu ce vor. De’asta pot fi manipulati si de PDL si de USL. Ei vor salarii mai mari, o alta lege a sanatatii, alta lege a educatiei, iar liderii partidelor sunt deja gata sa le ofere promisiunile zadarnice din fiecare an electoral.

De aceea, in loc sa fiu si eu acolo, la Universitate, alaturi de studenti, stau acasa si ma intreb…Dara eu, cu cine protestez?

🙂

Nope, just Chuck Testa.

🙂

„…acum, in capitala, se inregistreaza 5 grade celsius…” spune stirista de la Magic FM in felul ei monoton. Suntem la jumatatea lui Decembrie. Unde e zapada? Unde sunt temperaturile cu minus? Unde e I A R N A? Am spiritul Craciunului, dar imi lipseste ESENTA, baza aceea palpabila, patura groasa si rece peste pamantul inghetat. Vreau sa patinez iar cu cizmele pe zapada batatorita, la fel ca in iarna trecuta, pe vremea asta.  Vreau sa stau noaptea, la geam, sa vad in felinare fulgi mari varsandu-se. Vreau o mare de alb. Vreau magie.

Vreau sa ninga!

🙂