Prima cazatura pe gheata e tot timpul cea mai dureroasa. E un sentiment groaznic, care te pironeste locului si pentru acele cateva secunde, care par ore, vrei sa ramai acolo, in mijlocul ghetii, si sa urli. Sa te dai batut. Nici frica de cistita/boli pulmonare nu e de-ajuns cat sa te ridice de-acolo. E dezamagirea aia, care te cuprine dintr-o data si iti spune: „degeaba, n-ai sa poti. Asa ca poti sa te dai batut.”

Si apoi vocea inspirationala: „Get back up and do my backwards crossovers!” Stef, esti mortala. Ce m-as face fara tine?

Morala: nimic nu iese din prima. Nici din a doua, nici din a treia. Dar daca incerci, iar si iar, eventual vei ajunge sa spui ca toata durerea, toate cazaturile, toate concesiile, totul a meritat doar pentru rezultatul final. Si nu vorbesc numai de patinatul pe gheata. Totul inseamna suferinta pana la fericire.

In rest, centrul Bucurestiului e superb, ca intotdeauna. Ploile de vara il umanizeaza, il curata, il improspateaza. Si eu odata cu el. Pacat ca nu exista ploi si in suflet…

Bun de vazut: The Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Al doilea film in care il vad pe Jim Carrey fara sa se maimutareasca, fara sa ma faca sa rad. E un film genial, daca ai dispozitia necesara. Iti arata ca oricat ai incerca sa stergi pe cineva din memorie, nu se sterge niciodata din inima. Totusi, parca mi-as dori o experienta Lacuna INC.

How happy is the blameless vestal’s lot!
The world forgetting, by the world forgot.
Eternal sunshine of the spotless mind!
Each pray’r accepted, and each wish resign’d …(Alexander Pope)

Ploile de vara nu-mi vor parea niciodata urate, la fel cum Lacuna INC nu va exista niciodata…

PS: La multi ani, copii! La multi ani si mie… 🙂

🙂



Anunțuri