eveniment


In ultimele zile a parut ca domneste un haos in Romania, atat din punctul de vedere al manifestarilor fizice cat si al scopului in sine. Oameni luand foc, jandarmi stingandu-i cu pulane. In loc de ninsoare, pietre. Gaze lacrimogene. Magazine devastate. Peisajul demn de plans al unei tari nedemne.

Guvernul s-a ascuns sub o piatra si a iesit abia azi, timid, in frunte cu un Boc confuz care face o declaratie inutila, urmat fiind de un ministru de interne de care nu am auzit pana acum, Traian Igas. Acest ministru, luandu-si „treaba” in serios ne explica noua nonsalant cum acei huligani vor fi gasiti si cum vor fi prevenite noi violente prin urmarirea mijloacelor de comunicare, in special a site-urilor de socializare. O declaratie care are SECU scrisa pe ea precum hainele de la Secuiana.

Oamenii sunt agitati, protesteaza din felurite motive, care mai de care mai personale:  „Nu am bani de medicamente”, „N-am ce pune pe masa”, „Taxele sunt prea mari”, „Avem o tara condusa de incompetenti”,  „Prea multe abuzuri de putere”, „Am prea multa violenta si nu pot s-o stapanesc”.

Adevarul e ca de mult timp se tot asteapta o schimbare si nu mai vine. Cu toate miscarile Occupy din lume, de unde mai pui si revoltele din Libia si Egipt, CEVA trebuia sa se intample, iar romanii, derutati, au zis ca trebuie sa iasa in strada cu orice pret. Din pacate, acolo unde sunt oameni derutati si disperati, sunt si capuse care apar pentru a se hrani de pe urma nemultumirii altora.

Da. Am fost sustinator Crin Antonescu acum doi ani, cand a candidat la presedintie. Acum, USL mi se pare o bataie de joc la adresa romaniei. PSD nu ar trebui sa aiba iar puterea, fie ea si divizata. Modul in care au ajuns sa vorbeasca despre oamenii de la universitate ca si cand ar fi sustinatorii lor mi se pare deja dovada unei disperari prostesti. Mi-ar placea sa cred ca romanii inca au proaspata in minte experienta din ’89, pentru a nu repeta aceleasi greseli.

Cat despre violentele care au loc in cadrul acestor prosteste, mi se par in mare parte orchestrate de aceeasi tagma care au instigat si la revolutia decembrista, dand vina pe „huligani” sau „ultrasi”. Da, intr-adevar, nu se poate schimbare fara sacrificii de ordin material si uman, dar deja am vazut cum apar parazitii sa suga din revoltele stradale acceptul unei natiuni pentru o alta vitrina. Fara echivoc, nici macar o persoana nu ar trebui sa se puna in pericol in van, atata timp cat sforile sunt inca trase de sus, de politicieni oportunisti.

Si, la urma urmei, nici oamenii nu stiu ce vor. De’asta pot fi manipulati si de PDL si de USL. Ei vor salarii mai mari, o alta lege a sanatatii, alta lege a educatiei, iar liderii partidelor sunt deja gata sa le ofere promisiunile zadarnice din fiecare an electoral.

De aceea, in loc sa fiu si eu acolo, la Universitate, alaturi de studenti, stau acasa si ma intreb…Dara eu, cu cine protestez?

🙂

Anunțuri

Vara. Soare. Iubire. Prieteni. Distractie. Aeroport. Despartire. Punct.

Si de la capat.

Vara a trecut ca o adiere de vant, facand loc…iernii bruste care si-a intrat in drepturi inca de la inceputul lunii octombrie. Cam acelasi soc l-am simtit si eu, trecand de la liceu (oh, dulce liceu, unde profesorii nu imi spuneau ca am intarziat cand veneam cu 2 minute mai devreme) la facultate.  La fel cum aerul rece imi pisca fata, la fel si facultatea mi-a dat o palma peste fata.

Colectiv nou, profesori noi, cladiri noi, mancare noua. M-am trezit plonjand in necunoscut, desi imi imaginez ca plecarea din Romania n-ar fi fost decat un soc si mai mare. Macar mai am un an de despartire treptata de tot ce-mi era familiar, de tot ce imi devenise reflex.

Si cum e viata la ASE? Inca nu stiu. Sunt atatea organizatii care ma atrag, atatea cladiri cu care sa ma familiarizez, atatea scurtaturi pe care sa le invat si atatia oameni pe care sa-i cunosc! Tot ce stiu e ca probabil candva, voi putea vorbi cu aceeasi usurinta despre viata la ASE cum pot vorbi acum despre viata la Mark Twain (hey y’all!).

Totusi, vremea promite sa se incalzeasca de saptamana viitoare. La fel si facultatea.

🙂

N-am mai scris de mult, stiu, si imi pare rau. Imi cer pe aceasta cale scuze tuturor celor care m-au urmarit pana acum, si pe care i-am dezamagit oarecum. N-am mai scris pentru ca timpul nu mi-a permis, iar subiectele cu adevarat importante mi-au lipsit cu desavarsire. Si sa fie clar, NU aveam de gand sa parasesc blog-/sa-l sterg la fel cum au facut alti lasi care, vazand ca la putere a venit insusi blamatul natiunii, au vrut sa fuga de cuvintele spuse pentru a nu fi ajunsi de consecinte.

Trecem peste.

Astazi s-a intamplat primul pas in lupta contra coruptiei in sistemul instaurarilor in functie, pe motivul „esti in partid, hai ca te baga tata daca esti fata buna”. Cred ca intelegeti ce vreau sa zic.

La ora 7 seara primesc un telefon: „Alo, Irina, cred ca mi s-a intamplat cel mai important lucru din viata mea.” Un prieten foarte bun de-al meu, elev al Scolii Centrale Bucuresti, mi-a povestit cu o voce insufletita toata intamplarea.

Cum a venit delegatie de la minister sa o dea jos pe mult iubita directoare Maria Cojescu si sa o inlocuiasca cu  Rodica Coman, o fata de 29 de ani, abia iesita de pe bancile facultatii (absolventa magna cum laude a probei orale) si evident, proaspat activista in nou-vechiul partid de oportunitate PD-L. Cum un elev a aflat vestea de la un profesor dezamagit si a raspandit in toata scoala.

„Cand am aflat ne-am dus sa-i intrebam: De ce o dau jos pe directoare? N-au stiut ce sa ne raspunda, erau incurcati, apoi au spus ca nu e treaba noastra.” Daca in democratie nu numai elevii, dar nici macar profesorii unei scoli nu au dreptul la o explicatie, atunci imi pare rau sa o spun, dar asta nu mai e democratie. E comunismul impachetat in hartie de cadou, cu o fundita rosie, si cu un biletel agatat pe care scrie „Pentru voi, dragii mei, pentru ca meritati pe deplin”.

„Irina, iti spun ca toata scoala a innebunit, elevii de a12-a care aveau simulare la bac au iesit din simulare,  profesorii au spus ca nu avem absente, cei care participam la revolta, directoarea noua s-a baricadat in birou si apoi a iesit pe usa din spate…” Suna cunoscut? N-o fi luat exemplu de la raposat?

Ce mi s-a parut incredibil a fost ca nu am vazut pe la stiri nimic. Parca dinadins se incearca musamalizarea cazului. Dar cu orice pret, acest caz trebuie facut cat mai public. E un inceput de schimbare, un inceput cu potential. Depinde nu numai de tinerii din tara, dar si de cei satui de coruptie, satui de acel „picior in gat” simtit la tot pasul in orice institutie publica.

Maine e ziua cea mare. Maine, nu numai actualii elevi ai Scolii Centrale, ci si fostele generatii sunt convocate la mica miscare cu speranta ca se vor indrepta catre ceva mare. Elevii din Scoala Centrala isi merita directoarea inapoi. Au mai luptat pentru ea o data si au reusit; de ce nu ar iesi victoriosi si din aceasta batalie?

Azi e la Centrala, maine-i si in tara!!

O zi de ninsoare e de-ajuns pentru ca Bucurestiul sa devina un rai alb sau un iad maro. Nu-i doresc nici macar lu’ basescu sa conduca pe o asemenea vreme, si asta spune multe!

Zona rezidentiala Baneasa a fost la fel de conectata de Bucuresti precum Cucuietii din Deal. Dar pun pariu ca locuitorii Cucuietilor n-au nici patinoar pe sosea, nici expozitie de masini ale secolului 21 care se intinde pe zeci de kilometri. Deci, avem cu ce ne mandri!

Cu aceasta minunata ocazie mi-am mai lucrat si eu muschii gambelor, ca prea erau atrofiati. Pentru amatori, va spun ca de la Jollie Ville Mall (Sos. Erou Iancu Nicolae) pana la Piata Presei se face lejer o ora jumate de mers pe jos. Pentru neamatori, aceeasi distanta o parcurgeti cu mijloacele de transport in comun (daca vin si daca nu degerati intre timp) in aproximativ doua ore.

In alta ordine de idei, ma bucur ca a nins. Mi-am dorit din suflet un ultim Craciun alb in Bucuresti, pana sa ma scald in nametii Angliei/Germaniei/Olandei, si pare-se ca Mosul mi-a adus deja ce m-am dorit. Poate cu ocazia asta mai ingheata si rautatile noastre, iar ninsoarea va cerne mai multa intelepciune in unii din noi. In altii, macar putina.

De maine merg cu skiurile la scoala. Asta daca nu se ofera cineva sa ma ia cu saniuta!

PS: Am o veste buna si o veste proasta pentru amatorii de drifturi periculoase. Vestea buna e ca soseaua e acoperita cu un strat gros de gheata. Vestea proasta e ca deasupra stratului de gheata este un strat si mai gros de masini. Ala nu se da dus cu una-cu doua…

Azi a fost dezbaterea candidatilor la prezidentiale. Nu a tuturor, doar a celor care conteaza. O sa fiu succinta, pentru ca e tarziu, iar oboseala-i mare.

Din pacate n-am putut sa ma uit de la inceput. Am deschis televizorul abia  pe la 7 si ceva, cand m-am trezit. Crin tocmai isi termina discursul, si imi pare rau ca l-am ratat. Dar am prins apelul baselului catre mila cetatenilor, care isi doreste ca romanii, fiind un popor melancolic, sa-l voteze de dragul vremurilor apuse. Not gonna happen.

O sa o iau de la cel mai rau la cel mai bine:

baselu’: Obosit, vlaguit. Un om care tremura, citind scrisoarea lui Crin catre Boc. De ce? Pentru ca era irelevanta. Pentru ca se agata de orice detaliu, ca o maimuta care se agata de o ramurica. Si de fiecare data a cazut. A spus ca „Educatia e o prioritate majora”. Normal, e prioritar sa scoatem tampiti pe banda,nu? Printre alte citate amuzante, mai numaram:

„Criza morala are la baza cateva intamplari” (Amintiri din copilarie, a lui Ion Creanga, are la baza cateva intamplari. O criza morala are la baza ceva cat se poate de premeditat.)

„Modelul prezidential. Hahahahaha adica eu” (Vai de capul nostru.)

„Au fost pur si simplu greseli omenesti” (Aici, daca-mi permiteti, vreau sa inserez pledoaria lui „Pur si simplu” de pe blog-ul vechi:

Nimic nu e pur si simplu. „Pur si simplu” nu exista. Totul e imbacsit si complicat.

Si stii de ce? Pentru ca nu e lumina. E intuneric ca dracu’. Nu degeaba se zice ca adevarul lumineaza calea. Dar ce te faci, ca fara adevar nu stii calea. Atunci pe ce pornesti? Pe drum de tara? Nu…ca si ala duce undeva.

Daca tot ce ar scoate oamenii pe gura ar fi „Pur si simplu”, nu ne-am mai confrunta cu incalzirea globala. N-am mai avea nevoie de atata oxigen, pentru ca ne-am fi propriul oxigen. Te-as respira, daca n-ai fi asa imbacsit si complicat. Degeaba te minti, nu esti nici pur si nici simplu.

„Pur si simplu” e utopic. E perfectiunea dincolo de perfectiune. E ceea ce-si doreste orice tzaran de la femeia lui. Nepangarita si slabutza in gandire. Si s-a intamplat vreodata? Nu. Daca-i pura nu-i simpla, si daca-i simpla nu-i pura. Clar.

„Pur si simplu” pica in lumea noastra ca o balega frumos mirositoare. Balega e pura si simpla. Insa mirosul, mirosul frumos e complex. E complicat. Imbacsit, nu prea. Dar al naibii de complicat. Daca ar fi simplu probabil n-ar fi asa frumos.

Pe final de lectie, ma simt nevoita sa specific un fapt. „Pur si simplu” nu este raspunsul, ci este intrebarea. „Pur si simplu” e folosit pentru a acoperi ceva imbacsit si complicat. Insa „Pur si simplu” are panza subtire si translucida. Daca ma straduiesc putin, pot sa vad clar tot ce e sub „Pur si simplu”. E al naibii de urat si scarbos.)

Pana si Geoana l-a combatut pe basel.

Geoana: Limbaj de lemn si pupincurism maxim. A spus multe,dar n-a transmis nimic. Intrebari de-ale lui Crin au ramas fara raspuns concret, deci putem spune ca e un rege al eschivarii. Presedinte oricum nu va fi.

Crin Antonescu: Singurul candidat „alive” dintre toti. A dat dovada de caracter, de exuberanta, de vivacitate, era insufletit si a reusit sa anime o  dezbatere insipida. Nu ne-a plictisit cu promisiuni desarte. Ne-a spus ce a avut de zis la obiect, a punctat totul excelent.

Votat: Crin Antonescu!

Astazi, dupa ce am ajutat niste copii dragalasi sa picteze becuri (actiune organizata de RecoLamp, care mai dureaza pana maine la ora 15:00 la Plaza -zona Rotonda-), am fost la cinema.  N-am mai fost sa vad un film de mult, gratie programului incarcat care imi da de furca de ceva vreme.  Astazi insa am facut exceptia de la regula, si a meritat intru totul.

Am vazut „This Is It„, filmul care este rezultatul repetitiilor lui MICHAEL JACKSON pentru turneul omonim. A fost induiosator si miscator. A dezvaluit un om care, secat de puteri, a vrut sa isi multumeasca fanii pentru ultima oara.

Eu nu apartin de generatia Michael Jackson, n-am crescut pe muzica lui si nici n-am avut timpul sa-l apreciez la adevarata lui valoare. MJ e fenomenul generatiei parintilor mei, si probabil al generatiei unora dintre cei care citesc acest post. A fost un simbol al anilor ’80 si al anilor ’90, la fel cum a fost si Elvis pentru vremea lui, sau Jimi Hendrix, sau Queen.

Filmul este presarat cu interviuri ale dansatorilor lui, cu fractiuni din cantecele ce urmau sa fie prezentate in show-ul final, dar si cu cateva cuvinte din partea Regelui Pop – un adevarat adept al credintei, iubirii si al protejarii planetei. Chiar el spune ca „mai avem 4 ani sa salvam planeta, pana nu e prea tarziu”. Eu zic ca mai avem chiar mai putin.

Ce e mai trist e faptul ca generatia mea n-a avut (si nici nu are) un astfel de simbol, un profesionist in muzica, cineva care sa fie in stare sa mobilizeze masele intr-un asemenea fel. Cand urca pe scena, emana carisma prin toti porii, oamenii erau vrajiti de miscarile lui „nepamantene”; de talentul lui iesit din comun.

Va recomand tuturor sa mergeti sa vizionati filmul, ruleaza doar doua saptamani in cinema-uri si merita sa vedeti munca unui artist legendar!