la zid


Ma intristeaza ce se intampla in Romania in ultima vreme. Nu voi folosi cuvinte mari ca sa descriu evenimente mici. Cert este ca manipularea a atins cote maxime. Haideti sa va explic de ce:

  • romanii au manifestat in ultima decada un dezinteres in legatura cu votul, procentul votantilor activi rar depasind 50%;
  • in ciuda acestui fapt, pragul impus a fost de 50% plus 1 vot (nu plus 1%, asa cum cred unii), un prag ce ar fi putut fi atins oricum cu greu;
  • PDL a instigat la nemanifestarea unui drept democratic fundamental, prin care ei ar castiga printr-un procedeu pe care as vrea sa-l numesc „vot adaugat” (merge pe principiul „valoare adaugata”, in masura in care un maieu costa 20 de lei, dar daca scrie gucci pe el, costa 5 milioane)
  • in conditiile in care sustinatorii PDL nu au votat si sustinatorii UDMR nu au votat, ceea ce ar constitui un procent de 35% pe putin, un procent de peste 45% s-au prezentat in mod sigur la urne, ceea ce ar insemna ca doar 20% dintre romani au fost complet dezinteresati de situatia din Romania (asta fara sa ii punem la socoteala pe cei care nu au mai apucat sa voteze)

In conditiile acestea, PDL au declarat ca invalidarea referendumului este dovada sustinerii PDL din partea a peste 50% din populatie. Deci, cei 20% dintre dezinteresati, care probabil au fost scarbiti cu totul de situatia din Romania, au fost rapid asimilati ca fiind sustinatori PDL. Au stiut ca aceasta e singura lor cale, sa mai adauge „valoarea” de 20% voturilor lor, o valoare care nu le apartinea de drept si care a fost insusita printr-un procedeu las.

Nu sunt partizan USL si nici PDL, dar sunt adepta schimbarii. Consider ca 10 ani e prea mult pentru un singur partid, un singur presedinte. Nu vom avea o tara lipsita de coruptie sau marsavii, dar daca ramanem prea mult cu acelasi conducator, riscam sa lasam toata problema asta sa ajunga prea departe.

Sa fie clar, „nicio opinie” nu ar trebui niciodata sa insemne o opinie. Sa nu lasam valoarea adaugata sa patrunda si in principii, alegeri si drepturi. Pana la urma, sunt singurele lucruri pentru care (inca) nu suntem impozitati.

🙂

Anunțuri

Intotdeauna am fost de credinta ca ai nostri controlori romani scot ce-i mai rau dintr-un om. Astazi, precum orice teoretician umil, am privit cu insufletire cum rodul gandului meu ia fiinta.

Se facea ca era o dimineata tarzie, sau un pranz timpuriu, in autobuzul 226. Trei controlori iesisera la un mic raid, in perpetua lor cautare pentru carduri nevalidate/expirate si injurii creative. Nici nu s-ar fi gandit ei, trezindu-se de dimineata, ca aceasta va fi ziua in care isi vor lua o admonestare de la un cetatean caruia nu-i pot reprosa nimic.

Cetateanul in cauza era un om pe la vreo 40 de ani care probabil inca mai avea reziduuri de oaresice substante de la white sensation (omul era imbracat integral in alb), altfel nu-mi explic. Se produce trecerea dintr-o mana intr-alta a cardurilor de calatorie, fara incidente. Controlorii reusisera sa-si termine treaba cam cu jumatate de statie inainte, asa ca asteptau politicos sa coboare, cand domnul cu pricina a izbucnit.

Le-a reprosat lipsa de profesionalism (tinuta, ecuson), tact, dar si de etica, intr-un discurs plin de emfaza. Le-a micsorat autoritatea in fata calatorilor, expunand defapt drepturile lor limitate asupra celor fara de bilet: controlorii nu sunt decat niste civili, care nu sunt indreptatiti sa ceara actul de identitate nimanui, ori sa tina cu forta pe nimeni; aceste actiuni sunt, prin lege, permise doar organelor politienesti sau jandarmeriei.

Dupa ce coboara „cei trei muschetari”, protestand ofuscati fata de tupeul domnului, acesta din urma continua cu indignarea asupra neamului romanesc. Cum ca am fi un popor de molai pasivi si ca ne-am merita soarta. Ca studentii englezi au protestat imediat fata de taxele marite si s-au vazut rezultate. Ca peste tot in Europa se vad rezultate, numai noi suntem intr-o stare letargica. Moment in care, o duduie pensionara se ultragiaza, condamnand comportamentul lui nenationalist.

Omul, impacientat, cu o dedicare demna ori de un geniu, ori de un nebun, ori de ambele, i-a dat exemple din Ana Blandiana si Nicolae Iorga, intru sustinerea punctului sau de vedere: romanii au fost, sunt si probabil vor fi in continuare un popor apatic, amorf, anost si alte adjective cu „a” care nu imi vin acum in minte.

Imi placea cum pensionara, nationalista si suparata ca omul „manjeste cu noroi” tara si romanii, era si una dintre cele care nu a iesit la proteste si totusi se judeca in prezent cu guvernul pentru banii de la CAS, pe banii cetatenilor onesti. Ironia sortii.

Concluzia pe ziua de azi? Calatoriti cu RATB-ul, nu stiti ce pierdeti!

🙂

In ’89, revolutia a durat cateva zile. Acum, parca ar fi o reclama la viagra. Ma gasesc intrebandu-ma „Oare s-au terminat protestele?” sau „Se mai intampla ceva pe la Universitate”? Apoi, deschid televizorul si mai vad, printre mondenitati si accidente, cativa protestatari obositi, fiecare scandand ce-l doare (exceptie facandu-se, evident, ziua de marti, cand s-au adunat 10.000 de oameni din TOATA TARA pentru un miting la Victoriei).

Singura explicatie logica pe care o gasesc pentru trenarea protestelor este…nehotararea populatiei. In ’89, scopul era clar: jos Ceausescu. In mod indubitabil, populatia se saturase de el si implicit de actiunile sale tiranice. Acum, scopul se divide in mai multe subscopuri, fiecare in cautare de reprezentanti. „Jos, Basescu”, „Jos guvernul Boc”, „Nu vrem USL”, „Vrem salarii mari”, „Vrem sa muncim in tara”, „Mi-e foame”, „Vrem sistem de invatamant calumea”, si lista poate continua la nesfarsit (dar eu nu).

E simplu. Sistemul nu cade pentru ca cei care protesteaza nu sunt uniti in scopuri. In 23 de ani, pare ca ne-am pierdut in detalii. Atata vreme cat protestele nu vor avea un numitor comun, este si normal sa nu se petreaca nicio schimbare.

Intre timp, cat noi ne hotaram ce sa scandam, se petrec abuzuri in serviciu pe seama noastra. Este clar ca nu noi am inceput aceste revolte. Vreau sa cred, in mod sincer, ca am fi avut lucruri mai importante, mai stringente pentru care sa luptam decat Raed Arafat. Mediatizarea Antenei nu a facut decat sa-mi intareasca presupunerile cum ca totul nu e decat o lupta intre „grei”, si in piata li s-a dat drumul pionilor.

In principiu, stim impotriva cui luptam, dar nu stim de partea cui suntem. Pana cand nu vom avea un lider caristmatic, in stare sa ne reprezinte nevoile si sa ne ghideze in aceasta lupta contra puterii actuale, nu vom putea razbi. Acesta este cruntul adevar. Pentru ca nu putem da jos puterea fara sa venim cu solutia.

Din pacate, clasa politica din romania trebuie sa se reinventeze, iar timpul e scurt. Poporul roman nu a fost unul dintre cele mai muncitoare popoare, ce-i drept, dar am fost, pana de curand, un popor de oameni destepti. De aceea, mai tot timpul ne-am ales oameni destepti sa ne reprezinte. Conducatorul e oglinda poporului. Dar, de 8 ani incoace, romanii au facut o greseala teribila.

Ce s-a intamplat cu noi? Eram matematicieni, inventatori, intreprinzatori…acum privim avizi la asistentele lu’ Capatos, batai intre dive si „reality-show-uri” penibile. Am lasat de-o parte creionul si foaia pentru un ecran care ne bombardeaza cu ignoranta. Mamele de noua generatie nu mai stiu sa faca supa cu galusti, dar sunt la curent cu rochia de mireasa a lu’ Tonciu.

Din pacate, romanii au ales, acum 8 ani, un reprezentant al clasei de jos. „Presedintele poporului”, i se mai spunea. Acest om, din pacate, nu a fost reprezentantul de seama, catre care trebuia sa ne uitam in sus, care ar fi trebuit sa ne dea imboldul de a fi mai buni in ceea ce facem, de a ne educa si de a ne imbunatati. A fost romanul care ne-a aratat ca se poate si daca nu esti educat, daca nu esti ambitios si daca nu muncesti. Ne-a aratat alte „valori”, ale unei romanii decazute, pe care noi le-am imbratisat cu usurinta si pe care le-am lasat sa devina tipare: smecheria, hotia, calcatul pe capete, needucarea.

In timp ce noi eram atat de ocupati sa ne incadram noilor tipare impuse de reprezentantul nostru, am uitat sa fim oameni. Am fost atat de entuziasmati de usurinta unui castig facil, precum presedintele nostru ales printr-o manevra de ultim moment, incat am lasat balta orice urma de comportament etic, doar pentru mirajul de a „trai bine”. Asta a ajuns acum Romania, asa au ajuns romanii: participantii unei curse, fara reguli, catre o viata imbelsugata pe spinarea altora.

Avem nevoie de altcineva. Cu tristete in suflet, spun ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata valorile pe care le aveam si noi candva. E clar ca Romania duce lipsa de modele, de exemple viabile. Si atunci, de ce nu am „importa” un conducator abil, la fel cum facem si cu celelalte produse din frigiderul nostru? Daca noi, ca romani, am hotarat demult, ca nu mai avem incredere in tara noastra, in produsele noastre, de ce sa nu facem la fel si cu reprezentantii nostri?

Acum un an, nici nu as fi vrut sa aud de asa ceva. Am fost, si sunt in continuare o patrioata. Treptat, insa, mi-a dat seama ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata sa fim iar ROMANI.

🙂

In ultimele zile a parut ca domneste un haos in Romania, atat din punctul de vedere al manifestarilor fizice cat si al scopului in sine. Oameni luand foc, jandarmi stingandu-i cu pulane. In loc de ninsoare, pietre. Gaze lacrimogene. Magazine devastate. Peisajul demn de plans al unei tari nedemne.

Guvernul s-a ascuns sub o piatra si a iesit abia azi, timid, in frunte cu un Boc confuz care face o declaratie inutila, urmat fiind de un ministru de interne de care nu am auzit pana acum, Traian Igas. Acest ministru, luandu-si „treaba” in serios ne explica noua nonsalant cum acei huligani vor fi gasiti si cum vor fi prevenite noi violente prin urmarirea mijloacelor de comunicare, in special a site-urilor de socializare. O declaratie care are SECU scrisa pe ea precum hainele de la Secuiana.

Oamenii sunt agitati, protesteaza din felurite motive, care mai de care mai personale:  „Nu am bani de medicamente”, „N-am ce pune pe masa”, „Taxele sunt prea mari”, „Avem o tara condusa de incompetenti”,  „Prea multe abuzuri de putere”, „Am prea multa violenta si nu pot s-o stapanesc”.

Adevarul e ca de mult timp se tot asteapta o schimbare si nu mai vine. Cu toate miscarile Occupy din lume, de unde mai pui si revoltele din Libia si Egipt, CEVA trebuia sa se intample, iar romanii, derutati, au zis ca trebuie sa iasa in strada cu orice pret. Din pacate, acolo unde sunt oameni derutati si disperati, sunt si capuse care apar pentru a se hrani de pe urma nemultumirii altora.

Da. Am fost sustinator Crin Antonescu acum doi ani, cand a candidat la presedintie. Acum, USL mi se pare o bataie de joc la adresa romaniei. PSD nu ar trebui sa aiba iar puterea, fie ea si divizata. Modul in care au ajuns sa vorbeasca despre oamenii de la universitate ca si cand ar fi sustinatorii lor mi se pare deja dovada unei disperari prostesti. Mi-ar placea sa cred ca romanii inca au proaspata in minte experienta din ’89, pentru a nu repeta aceleasi greseli.

Cat despre violentele care au loc in cadrul acestor prosteste, mi se par in mare parte orchestrate de aceeasi tagma care au instigat si la revolutia decembrista, dand vina pe „huligani” sau „ultrasi”. Da, intr-adevar, nu se poate schimbare fara sacrificii de ordin material si uman, dar deja am vazut cum apar parazitii sa suga din revoltele stradale acceptul unei natiuni pentru o alta vitrina. Fara echivoc, nici macar o persoana nu ar trebui sa se puna in pericol in van, atata timp cat sforile sunt inca trase de sus, de politicieni oportunisti.

Si, la urma urmei, nici oamenii nu stiu ce vor. De’asta pot fi manipulati si de PDL si de USL. Ei vor salarii mai mari, o alta lege a sanatatii, alta lege a educatiei, iar liderii partidelor sunt deja gata sa le ofere promisiunile zadarnice din fiecare an electoral.

De aceea, in loc sa fiu si eu acolo, la Universitate, alaturi de studenti, stau acasa si ma intreb…Dara eu, cu cine protestez?

🙂

Bucurestiul e prea cald de la o vreme. N-a mai fost atat de cald de un an si…ceva, iar orice experienta cu RATB-ul devine una intensa. Imi aduce aminte de mass-ul ala cu tente sexuale care circula intr-o vreme printre noi, in care se vorbea de trairile intense si respiratia accelerata, si mai ales de transpiratie. Transpiratia altora, care din dorinta de a face economie (ca deh, e criza) se raspandeste in miasme nu prea placute. Oameni buni, va jur, nu se face economie de la un flacon de deodorant! E singurul lucru decent si de bun simt care inca e accesibil in tara aceasta superba, pe care noi o numim Romania.

La finalul unei zile luuungi, cu experiente olfactive de care ma puteam lipsi linistita si un film de groaza de care nu m-as fi putut lipsi (Stef, n-o sa te omoare Freddy. Pe bune. Thanx for taking me to the movieee >:D<) am poposit acasa la sus-numita Stef pt o bautura si pentru a ma asigura ca Freddy Krueger nu se ascunde prin vreo tzeava. Si tocmai in cursul acestei vizite, o gargarita a decis sa ni se alature, zburand inauntru pe fereastra larg deschisa. Locul unde s-a dus tintit a fost lustra, de care nu s-a despartit nici pana cand am plecat eu de’acolo .

Si tot privind, impreuna cu Stef,  gargarita aceea zburand in jurul luminii, avuram amandoua o revelatie. Asa sunt si oamenii. Gargarita zbura in jurul luminii, desi tot ce cauta era fereastra. Si noi cautam „lumina”, acel lucru care sa straluceasca in viata noastra, chiar daca ne aduce pieirea, desi singurul lucru de care avem nevoie e „fereastra”, adica libertatea. Chiar daca e intuneric, nu inseamna ca nu e ceea ce cautam, sau ceea ce ar trebui sa fie. Nu tot ce e bun e lumina, iar becurile se mai si ard. Apoi, ramanem ferecati intr-un spatiu inchis, si totul pentru putina lumina.

Asa suntem noi, oamenii. Nu putem sa vedem „the bigger picture”. Binele e in vecinatatea noastra, trebuie doar sa facem un efort sa ne desprindem de ce e in aparenta stralucitor si defapt nu este decat ceea ce ne distrage de la scopul nostru.

PS: La momentul scrierii (dupa 4 ore), gargarita inca da ture lustrei. Sounds familiar?

🙂

N-am mai scris de mult, stiu, si imi pare rau. Imi cer pe aceasta cale scuze tuturor celor care m-au urmarit pana acum, si pe care i-am dezamagit oarecum. N-am mai scris pentru ca timpul nu mi-a permis, iar subiectele cu adevarat importante mi-au lipsit cu desavarsire. Si sa fie clar, NU aveam de gand sa parasesc blog-/sa-l sterg la fel cum au facut alti lasi care, vazand ca la putere a venit insusi blamatul natiunii, au vrut sa fuga de cuvintele spuse pentru a nu fi ajunsi de consecinte.

Trecem peste.

Astazi s-a intamplat primul pas in lupta contra coruptiei in sistemul instaurarilor in functie, pe motivul „esti in partid, hai ca te baga tata daca esti fata buna”. Cred ca intelegeti ce vreau sa zic.

La ora 7 seara primesc un telefon: „Alo, Irina, cred ca mi s-a intamplat cel mai important lucru din viata mea.” Un prieten foarte bun de-al meu, elev al Scolii Centrale Bucuresti, mi-a povestit cu o voce insufletita toata intamplarea.

Cum a venit delegatie de la minister sa o dea jos pe mult iubita directoare Maria Cojescu si sa o inlocuiasca cu  Rodica Coman, o fata de 29 de ani, abia iesita de pe bancile facultatii (absolventa magna cum laude a probei orale) si evident, proaspat activista in nou-vechiul partid de oportunitate PD-L. Cum un elev a aflat vestea de la un profesor dezamagit si a raspandit in toata scoala.

„Cand am aflat ne-am dus sa-i intrebam: De ce o dau jos pe directoare? N-au stiut ce sa ne raspunda, erau incurcati, apoi au spus ca nu e treaba noastra.” Daca in democratie nu numai elevii, dar nici macar profesorii unei scoli nu au dreptul la o explicatie, atunci imi pare rau sa o spun, dar asta nu mai e democratie. E comunismul impachetat in hartie de cadou, cu o fundita rosie, si cu un biletel agatat pe care scrie „Pentru voi, dragii mei, pentru ca meritati pe deplin”.

„Irina, iti spun ca toata scoala a innebunit, elevii de a12-a care aveau simulare la bac au iesit din simulare,  profesorii au spus ca nu avem absente, cei care participam la revolta, directoarea noua s-a baricadat in birou si apoi a iesit pe usa din spate…” Suna cunoscut? N-o fi luat exemplu de la raposat?

Ce mi s-a parut incredibil a fost ca nu am vazut pe la stiri nimic. Parca dinadins se incearca musamalizarea cazului. Dar cu orice pret, acest caz trebuie facut cat mai public. E un inceput de schimbare, un inceput cu potential. Depinde nu numai de tinerii din tara, dar si de cei satui de coruptie, satui de acel „picior in gat” simtit la tot pasul in orice institutie publica.

Maine e ziua cea mare. Maine, nu numai actualii elevi ai Scolii Centrale, ci si fostele generatii sunt convocate la mica miscare cu speranta ca se vor indrepta catre ceva mare. Elevii din Scoala Centrala isi merita directoarea inapoi. Au mai luptat pentru ea o data si au reusit; de ce nu ar iesi victoriosi si din aceasta batalie?

Azi e la Centrala, maine-i si in tara!!

De multa vreme am vrut sa-ti scriu aceasta scrisoare, dar tot timpul am amanat. Poate pentru ca am vrut sa gasesc cuvintele potrivite si nu le-am gasit, sau poate pentru ca am crezut ca vei reveni pe linia de plutire. Ceea ce iti voi spune aici, acum, stii si tu defapt, doar ca ai uitat, sau nu vrei sa recunosti…

Nu ai facut tot timpul alegerile corecte, si nu te invinuiesc. La urma-urmei, a gresi e omeneste. Insa ma intristezi cand nu inveti din greselile tale. Daca ai avea de suferit numai tu, probabil ca ai fi invatat pana acum. Dar tu nu intelegi ca faptele tale se rasfrang asupra celor din jur. Ar trebui sa fii un exemplu pentru copiii tai, pe cand tu esti doar un manual de instructiuni.

Esti egoist. Paradoxal, asta iti aduce suferinta. Nu ai inteles ca fericirea altora e si fericirea ta, iar nenorocirea altora ajunge sa fie si a ta. In loc sa trudesti atata pentru ceea ce iti doresti tu, mai gandeste-te si la copiii tai. Nu trai in prezent fara sa te gandesti la viitor, si aici nu ma refer la viitorul tau personal. Gandeste-te la viitorul celor care vor apuca mai multe zile ca tine, care vor trai cu mult dupa tine. Ce vrei sa le lasi lor? O lume nesigura, saracita si dezolanta? Nu fa aceeasi greseala ca si predecesorii tai! Gandeste-te ca ai avut, totusi o sansa mai buna decat cea pe care o oferi tu acum.

Nu vrei sa progresezi. Asta e adevarul. Daca nu vezi un castig, nu te intereseaza dezvoltarea personala. Tot mai multi copii privesc cartile intr-un mod eronat: „De ce sa citesc porcaria aia? Nu ma ajuta, si oricum nu inteleg nimic. Nici macar nu e cool.” Asta e plaga ce se raspandeste printre tinerii din ziua de azi. Tot ce pare mai dificil, tot ce impune o gandire mai profunda este catalogat drept ‘uncool’ si deci transformat intr-un teritoriu ‘offlimits.’ Cartile ne ajuta sa intelegem mai mult decat credem noi. Cartea este universul paralel in care iti permiti cate o escapada, din cand in cand. Cartea te invata. Cartea te educa, iti calauzeste drumul anevoios pe cararea asta ingusta catre cariera. Cartea te poate face fericit, daca esti dispus sa-i acorzi o sansa.

Ai uitat sa mai zambesti. Stiu, stiu, greutatile te apasa. Dar asta nu e o scuza sa ignori frumosul de langa tine. Da, exista frumos, e chiar sub nasul tau! Un apus frumos de soare, un cuplu in varsta tinandu-se de mana, vantul lin intr-o zi de toamna…peste tot exista frumos, dar trebuie sa il cauti cu privirea!

In schimb, tu nu oferi decat injuraturi, scuipati pe strada, gunoi si mistocareala. De ce nu vrei sa dai si altora prilejul de a vedea frumosul? De ce perseverezi intr-un comportament nedemn de o tara care a dat atat pentru poporul ei in trecut? Schimba-ti atitudinea si viata ta va fi ea insasi frumosul! Zambeste si tu macar unei persoane pe zi, si vei fi facut o persoana fericita, macar pentru o clipa…si cand vei uita toate acestea, nu scapa din vedere ca oceanul e alcatuit din picaturi de apa.

Prea multi ani ai aruncat la inaintare ograda vecinului pentru greselile proprii. Trebuie sa intelegi ca nu conteaza cine te conduce, conteaza cine esti.Totul sta in puterea ta. Iti trebuie doar rabdare si perseverenta.

Stiu ca nu mai vrei sa crezi. Te-ai saturat, ti-e lehamite. Nu mai vrei. Dar cineva mi-a spus odata ca orice e posibil, daca vrem. Da, intr-adevar, e posibil! Mi-a dat si mie speranta. Trebuie doar sa mai incerci, sa pornesti cu pasi mici, si vei ajunge la destinatie.  Da, cu pasi mici. De ce sa iei masina? N-ai mai invata nimic atunci, ar fi doar un drum nesemnificativ. Calatoria e un Bildung, si de multe ori e mai important ce inveti pe parcurs decat ce te-asteapta la linia de sosire.

Omule, nu uita ca esti ROMAN. Nu uita ca ai un trecut glorios in urma, pe care il dezonorezi cu al tau comportament lasciv si denigrator. Nu uita ca ai o datorie fata de tara, pentru ca ea si-a platit deja datoria fata de tine. Aproape ai secat-o, abia mai respira…Reinvie ROMANIA! Viitorul are nevoie de luptatori in prezent. Viitorul are nevoie de tine, omule. De tine, simplu, fara dorinte ascunse si oportunism mascat abil. Are nevoie de tine, ca om cinstit si optimist, ca om muncitor si altruist. Are nevoie de ROMANUL DIN TINE!

Onoreaza-ti tara, pentru ca ce-l ce-si reneaga radacinile se reneaga pe sine. Toti ne nastem undeva, dar cel ce se pierde pe drum ramane o umbra…

In cele din urma, te rog sa te regasesti. Va fi greu, dar va fi meritat efortul. Atunci, vei putea fi impacat cu tine insuti si vei gasi linistea dupa care tanjesti de atata vreme.

Si nu uita, omule, nu uita ca esti minunat! Nu uita ca soarele zambeste cand se joaca cu parul tau. Nu uita ca timpul se opreste in loc atunci cand esti fericit, doar pentru tine. Nu uita ca tu esti speranta cuiva. Nu uita ca poti fi mai mult decat esti, mult mai mult decat esti. Si nu uita ca, in final, nu depinde de nimeni altcineva decat de tine. Pentru ca tu esti propriu-ti univers…

Omule, nu uita de tine…

Va urma, candva…

Pagina următoare »