Lectii de viata


In ’89, revolutia a durat cateva zile. Acum, parca ar fi o reclama la viagra. Ma gasesc intrebandu-ma „Oare s-au terminat protestele?” sau „Se mai intampla ceva pe la Universitate”? Apoi, deschid televizorul si mai vad, printre mondenitati si accidente, cativa protestatari obositi, fiecare scandand ce-l doare (exceptie facandu-se, evident, ziua de marti, cand s-au adunat 10.000 de oameni din TOATA TARA pentru un miting la Victoriei).

Singura explicatie logica pe care o gasesc pentru trenarea protestelor este…nehotararea populatiei. In ’89, scopul era clar: jos Ceausescu. In mod indubitabil, populatia se saturase de el si implicit de actiunile sale tiranice. Acum, scopul se divide in mai multe subscopuri, fiecare in cautare de reprezentanti. „Jos, Basescu”, „Jos guvernul Boc”, „Nu vrem USL”, „Vrem salarii mari”, „Vrem sa muncim in tara”, „Mi-e foame”, „Vrem sistem de invatamant calumea”, si lista poate continua la nesfarsit (dar eu nu).

E simplu. Sistemul nu cade pentru ca cei care protesteaza nu sunt uniti in scopuri. In 23 de ani, pare ca ne-am pierdut in detalii. Atata vreme cat protestele nu vor avea un numitor comun, este si normal sa nu se petreaca nicio schimbare.

Intre timp, cat noi ne hotaram ce sa scandam, se petrec abuzuri in serviciu pe seama noastra. Este clar ca nu noi am inceput aceste revolte. Vreau sa cred, in mod sincer, ca am fi avut lucruri mai importante, mai stringente pentru care sa luptam decat Raed Arafat. Mediatizarea Antenei nu a facut decat sa-mi intareasca presupunerile cum ca totul nu e decat o lupta intre „grei”, si in piata li s-a dat drumul pionilor.

In principiu, stim impotriva cui luptam, dar nu stim de partea cui suntem. Pana cand nu vom avea un lider caristmatic, in stare sa ne reprezinte nevoile si sa ne ghideze in aceasta lupta contra puterii actuale, nu vom putea razbi. Acesta este cruntul adevar. Pentru ca nu putem da jos puterea fara sa venim cu solutia.

Din pacate, clasa politica din romania trebuie sa se reinventeze, iar timpul e scurt. Poporul roman nu a fost unul dintre cele mai muncitoare popoare, ce-i drept, dar am fost, pana de curand, un popor de oameni destepti. De aceea, mai tot timpul ne-am ales oameni destepti sa ne reprezinte. Conducatorul e oglinda poporului. Dar, de 8 ani incoace, romanii au facut o greseala teribila.

Ce s-a intamplat cu noi? Eram matematicieni, inventatori, intreprinzatori…acum privim avizi la asistentele lu’ Capatos, batai intre dive si „reality-show-uri” penibile. Am lasat de-o parte creionul si foaia pentru un ecran care ne bombardeaza cu ignoranta. Mamele de noua generatie nu mai stiu sa faca supa cu galusti, dar sunt la curent cu rochia de mireasa a lu’ Tonciu.

Din pacate, romanii au ales, acum 8 ani, un reprezentant al clasei de jos. „Presedintele poporului”, i se mai spunea. Acest om, din pacate, nu a fost reprezentantul de seama, catre care trebuia sa ne uitam in sus, care ar fi trebuit sa ne dea imboldul de a fi mai buni in ceea ce facem, de a ne educa si de a ne imbunatati. A fost romanul care ne-a aratat ca se poate si daca nu esti educat, daca nu esti ambitios si daca nu muncesti. Ne-a aratat alte „valori”, ale unei romanii decazute, pe care noi le-am imbratisat cu usurinta si pe care le-am lasat sa devina tipare: smecheria, hotia, calcatul pe capete, needucarea.

In timp ce noi eram atat de ocupati sa ne incadram noilor tipare impuse de reprezentantul nostru, am uitat sa fim oameni. Am fost atat de entuziasmati de usurinta unui castig facil, precum presedintele nostru ales printr-o manevra de ultim moment, incat am lasat balta orice urma de comportament etic, doar pentru mirajul de a „trai bine”. Asta a ajuns acum Romania, asa au ajuns romanii: participantii unei curse, fara reguli, catre o viata imbelsugata pe spinarea altora.

Avem nevoie de altcineva. Cu tristete in suflet, spun ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata valorile pe care le aveam si noi candva. E clar ca Romania duce lipsa de modele, de exemple viabile. Si atunci, de ce nu am „importa” un conducator abil, la fel cum facem si cu celelalte produse din frigiderul nostru? Daca noi, ca romani, am hotarat demult, ca nu mai avem incredere in tara noastra, in produsele noastre, de ce sa nu facem la fel si cu reprezentantii nostri?

Acum un an, nici nu as fi vrut sa aud de asa ceva. Am fost, si sunt in continuare o patrioata. Treptat, insa, mi-a dat seama ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata sa fim iar ROMANI.

🙂

Cateodata, un film naiv poate declansa o revelatie, o epifanie, ca si in House MD. Un film pentru copii, un desen animat nevinovat. Este vorba de filmul UP, pe care l-am  vazut si eu, in sfarsit, dupa ani buni de la lansare. Va spun drept, nu ma asteptam sa fie atat de impresionant. Parea un filmulet usurel, care sa te invete lectiile obisnuite de prietenie, „nu-i fa altuia ce tie nu-ti place” si chestii asemanatoare. In schimb, am gasit o lectie de viata pentru copii, dar si pentru adulti deopotriva.

Nu voi povesti filmul. Voi spune doar lectia invatata. Se ia una bucata vis neimplinit. Si se duce la bun sfarsit. Insa, cu ce cost? Uneori, in neobosita noastra lupta de a finaliza visuri, ambitii, scopuri…uitam a mai observa ceva si in jurul nostru. Sunt oameni care pot deveni importanti pentru noi (sau pentru care noi suntem importanti), insa noi nu-i putem vedea de „visul” nostru maret care ne blocheaza vederea frontala. Si periferica. Sunt oameni care au nevoie de noi mai mult decat ambitiile noastre. La urma urmelor, ne deosebim de animale prin ceva ce se numeste constiinta, acel CEVA care ne impiedica sa fim egoisti tot timpul. De multe ori, scopul nici nu mai conteaza, e doar un checkpoint in acest joc  numit viata. Important este ce invatam in drumul spre acel checkpoint, ce achizitionam, ce „quest-uri” facem, pe cine mai ajutam. Cine ne mai ajuta si pe noi. Cand iti depasesti un scop, il vei inlocui cu un altul…dar ce capeti pe drum? Priceless.

As putea face o paralela si la filmul despre viata lui Enzo Ferrari. Si acel om a avut un vis. L-a parcurs victorios, insa calcand peste cadavre, mintind si deceptionand. In final? Da, a construit un imperiu. Oamenii il admira, munca lui este epocala. Dar EL, omul ce a trecut prin toate, daca ar fi putut, i-ar fi adus inapoi pe toti cei dragi, in detrimentul visului sau maret. Si oamenii mintiti?…ranile se vindeca, dar cicatricile raman. Sacrificii sunt necesare tot timpul, dar in acelasi timp nu ar trebui sa regretam nimic. In clipele de singuratate, vom intelege.

In alta ordine de idei, pentru ca lectia de viata ia sfarsit aici, al treilea film nominalizat in acest post este Ice Age: A Mammoth Christmas, pentru toti fanii CRACIUN. Sunt 20 de minute de ras si voie buna, sustinute de boacanele lui Sid si Scrat, dar si de…Mos Craciun!! Pentru fanii COLINDE, am unul frumos pentru voi:

 

Si pe final, pentru ca sunt o fata de cuvant, I wanna give a shoutout to Beaver, my bwoy in Canada, writing exams and shit. May the force be with you, my friend. Don’t let those subjects get the better of you!!!

🙂