Baneasa. Ora 18:45. Podul este neobisnuit de liber, ajung la Piata Presei in 15 minute de la IKEA.

Piata Presei. Ora 19:00. O singura banda circula fluid, banda dinspre Baneasa. Politisti in intersectie, cozi kilometrice in toate celelalte sensuri de mers. Se vede ca va trece o coloana oficiala. Claxoanele se aud ca un sunet prelung si monoton, soferii negasind o alta cale de a protesta impotriva stationarii fara rost la semafor.
Din departare se aude girofarul unei ambulante. Pe masura ce se apropie, un politist o ia inspre acea directie. Soferul ambulantei se strecoara abil printre masinile de pe contrasens, pentru ca in final sa trebuiasca sa evite politistul care incerca sa-l opreasca. Normal, coloana oficiala avea intaietate fata de ambulanta.

Piata Presei. Ora 19:10. Tramvaiele 41 stau blocate in intersectie. Abia dupa ce trece coloana oficiala, incep si tramvaiele sa circule. In 41 e un cersetor care „canta” la o clapa electrica o melodie de carciuma. Si inca una. Si inca una. Oamenii sunt vadit deranjati si incep sa devina impacienti. Numai un singur barbat il asculta si il incurajeaza.
La un momentdat, cineva ii face observatie cersetorului, ii expune comportamentul deranjant si il someaza sa se dea jos din mijlocul de transport in comun. Dar, cum in orice situatie trebuie sa existe un Gica Contra, cineva care sa incurajeze un comportament degradant si deranjant, a aparut si in situatia de fata barbatul care incuraja pe „talentos”. Cu un vocabular demn de mahala si cu amenintari violente, l-a redus la tacere pe saracul om cu spirit civic.

MORALA:

Nu vom ajunge niciodata o capitala cu adevarat Europeana, atata timp cat o coloana oficiala are prioritate in fata unei ambulante, atata timp cat drumul lin al vreunui demnitar e mai important decat viata unui om.
Nu vom face niciodata parte din Europa atata timp cat avem cetateni fara respect, „romani basescieni”, oameni care incurajeaza degradarea sociala, comportamentul lasciv si deranjant si in definitiv persoane egoiste, fara respect si bun simt.
Degeaba ne plangem de nivel de trai scazut cand noi, cetatenii, il mentinem astfel. Uitam ca mai avem si vecini, si persoane in jurul nostru de care trebuie sa tinem cont. Vrem sa schimbam tara pentru noi, fara sa incercam sa o schimbam macar pentru copiii nostri.
Degeaba avem puterea, daca nu o folosim cum trebuie.
(Aceasta nu este o plangere patetica, e un strigat de disperare. Daca ma aude cineva, sa-mi demonstreze. )