N-am mai scris de mult aici, desi, ca sa spun drept, m-am gandit in fiecare zi. Un blog e similar unui jurnal, si nu poti lasa un jurnal in urma fara dorul intoarcerii. Nu pot spune ca “m-am lasat”, o iau ca pe o pauza in care am adunat material pensiv, am reflectat, am lucrat, am scris ganduri ce-i apartin poate unui alter ego, bine ascuns printre litere cursive.

Ma simt din ce in ce mai mult un actor al propriei vieti ; incep sa inteleg, intr-adevar, ce vroia sa spuna Shakespeare. Dar, unde mai putem fi noi? Simt ca ma pierd printre aparente, printre asteptari, printre dorinte si promisiuni. Gasesc in fiece zi un sens diferit al vietii, dar poate niciodata cel corect si mi-e frica. Mi-e frica sa-l gasesc, intr-o zi, si sa realizez ca mergeam contra curent, ca am facut totul pe dos…dar intr-o lume in care totul e facut pe dos, nu ar fi asta un lucru facut bine?

Oameni vin, oameni trec. Putini stau destul cat sa fie persoane. Si persoanele sunt tot actori, si jucam impreuna o piesa de teatru tragic-comica in nesfarsite acte, si publicul pare a nu fi acolo, de parca o jucam doar pentru noi, pentru propriul amuzament si buna dispozitie. La finalul zilei nu pot sa nu ma intreb daca tuturora le place rolul meu intr-atat incat nu vor sa cunoasca persoana care l-a construit cu atata pricepere, cu atata dedicare. Joci un rol atata timp cat spui altceva decat gandesti, altceva decat faci. Oare mai exista oameni care pot inceta a mai juca in piesa de teatru? Persoane care vor sa cunoasca alte persoane si nu alti actori?

Ma intreb daca mai stim sa fim noi. Daca mai stiu sa fiu eu, sub aceste straturi de praf urban, masti autohtone si izuri de socializare. Pare ca suntem niste scheleti goi, fara altcineva fata de care sa ne definim. Avem moduri si moduri de a ne comporta purta cu cei din jurul nostru, dar cum ne purtam cu noi? Cum ne purtam pe noi?

Doar acest mic moment de melancholie mi-l permit, in pragul sarbatorilor. Pana una-alta, aceasta este Blog of Joy, nu Blog of Philosophy, si trebuie sa va insuflu si voua spiritul sarbatorilor in mod prematur. Asta e reteta fericirii mele! Asta si radioul lui Mos Craciun, pe care il ascult negresit cateva ore pe zi. Of, numai de-ar fi ploaia de-afara o ninsoare cu fulgi mari si pufosi…

🙂

Anunțuri

Bucurestiul e prea cald de la o vreme. N-a mai fost atat de cald de un an si…ceva, iar orice experienta cu RATB-ul devine una intensa. Imi aduce aminte de mass-ul ala cu tente sexuale care circula intr-o vreme printre noi, in care se vorbea de trairile intense si respiratia accelerata, si mai ales de transpiratie. Transpiratia altora, care din dorinta de a face economie (ca deh, e criza) se raspandeste in miasme nu prea placute. Oameni buni, va jur, nu se face economie de la un flacon de deodorant! E singurul lucru decent si de bun simt care inca e accesibil in tara aceasta superba, pe care noi o numim Romania.

La finalul unei zile luuungi, cu experiente olfactive de care ma puteam lipsi linistita si un film de groaza de care nu m-as fi putut lipsi (Stef, n-o sa te omoare Freddy. Pe bune. Thanx for taking me to the movieee >:D<) am poposit acasa la sus-numita Stef pt o bautura si pentru a ma asigura ca Freddy Krueger nu se ascunde prin vreo tzeava. Si tocmai in cursul acestei vizite, o gargarita a decis sa ni se alature, zburand inauntru pe fereastra larg deschisa. Locul unde s-a dus tintit a fost lustra, de care nu s-a despartit nici pana cand am plecat eu de’acolo .

Si tot privind, impreuna cu Stef,  gargarita aceea zburand in jurul luminii, avuram amandoua o revelatie. Asa sunt si oamenii. Gargarita zbura in jurul luminii, desi tot ce cauta era fereastra. Si noi cautam „lumina”, acel lucru care sa straluceasca in viata noastra, chiar daca ne aduce pieirea, desi singurul lucru de care avem nevoie e „fereastra”, adica libertatea. Chiar daca e intuneric, nu inseamna ca nu e ceea ce cautam, sau ceea ce ar trebui sa fie. Nu tot ce e bun e lumina, iar becurile se mai si ard. Apoi, ramanem ferecati intr-un spatiu inchis, si totul pentru putina lumina.

Asa suntem noi, oamenii. Nu putem sa vedem „the bigger picture”. Binele e in vecinatatea noastra, trebuie doar sa facem un efort sa ne desprindem de ce e in aparenta stralucitor si defapt nu este decat ceea ce ne distrage de la scopul nostru.

PS: La momentul scrierii (dupa 4 ore), gargarita inca da ture lustrei. Sounds familiar?

🙂

De multa vreme am vrut sa-ti scriu aceasta scrisoare, dar tot timpul am amanat. Poate pentru ca am vrut sa gasesc cuvintele potrivite si nu le-am gasit, sau poate pentru ca am crezut ca vei reveni pe linia de plutire. Ceea ce iti voi spune aici, acum, stii si tu defapt, doar ca ai uitat, sau nu vrei sa recunosti…

Nu ai facut tot timpul alegerile corecte, si nu te invinuiesc. La urma-urmei, a gresi e omeneste. Insa ma intristezi cand nu inveti din greselile tale. Daca ai avea de suferit numai tu, probabil ca ai fi invatat pana acum. Dar tu nu intelegi ca faptele tale se rasfrang asupra celor din jur. Ar trebui sa fii un exemplu pentru copiii tai, pe cand tu esti doar un manual de instructiuni.

Esti egoist. Paradoxal, asta iti aduce suferinta. Nu ai inteles ca fericirea altora e si fericirea ta, iar nenorocirea altora ajunge sa fie si a ta. In loc sa trudesti atata pentru ceea ce iti doresti tu, mai gandeste-te si la copiii tai. Nu trai in prezent fara sa te gandesti la viitor, si aici nu ma refer la viitorul tau personal. Gandeste-te la viitorul celor care vor apuca mai multe zile ca tine, care vor trai cu mult dupa tine. Ce vrei sa le lasi lor? O lume nesigura, saracita si dezolanta? Nu fa aceeasi greseala ca si predecesorii tai! Gandeste-te ca ai avut, totusi o sansa mai buna decat cea pe care o oferi tu acum.

Nu vrei sa progresezi. Asta e adevarul. Daca nu vezi un castig, nu te intereseaza dezvoltarea personala. Tot mai multi copii privesc cartile intr-un mod eronat: „De ce sa citesc porcaria aia? Nu ma ajuta, si oricum nu inteleg nimic. Nici macar nu e cool.” Asta e plaga ce se raspandeste printre tinerii din ziua de azi. Tot ce pare mai dificil, tot ce impune o gandire mai profunda este catalogat drept ‘uncool’ si deci transformat intr-un teritoriu ‘offlimits.’ Cartile ne ajuta sa intelegem mai mult decat credem noi. Cartea este universul paralel in care iti permiti cate o escapada, din cand in cand. Cartea te invata. Cartea te educa, iti calauzeste drumul anevoios pe cararea asta ingusta catre cariera. Cartea te poate face fericit, daca esti dispus sa-i acorzi o sansa.

Ai uitat sa mai zambesti. Stiu, stiu, greutatile te apasa. Dar asta nu e o scuza sa ignori frumosul de langa tine. Da, exista frumos, e chiar sub nasul tau! Un apus frumos de soare, un cuplu in varsta tinandu-se de mana, vantul lin intr-o zi de toamna…peste tot exista frumos, dar trebuie sa il cauti cu privirea!

In schimb, tu nu oferi decat injuraturi, scuipati pe strada, gunoi si mistocareala. De ce nu vrei sa dai si altora prilejul de a vedea frumosul? De ce perseverezi intr-un comportament nedemn de o tara care a dat atat pentru poporul ei in trecut? Schimba-ti atitudinea si viata ta va fi ea insasi frumosul! Zambeste si tu macar unei persoane pe zi, si vei fi facut o persoana fericita, macar pentru o clipa…si cand vei uita toate acestea, nu scapa din vedere ca oceanul e alcatuit din picaturi de apa.

Prea multi ani ai aruncat la inaintare ograda vecinului pentru greselile proprii. Trebuie sa intelegi ca nu conteaza cine te conduce, conteaza cine esti.Totul sta in puterea ta. Iti trebuie doar rabdare si perseverenta.

Stiu ca nu mai vrei sa crezi. Te-ai saturat, ti-e lehamite. Nu mai vrei. Dar cineva mi-a spus odata ca orice e posibil, daca vrem. Da, intr-adevar, e posibil! Mi-a dat si mie speranta. Trebuie doar sa mai incerci, sa pornesti cu pasi mici, si vei ajunge la destinatie.  Da, cu pasi mici. De ce sa iei masina? N-ai mai invata nimic atunci, ar fi doar un drum nesemnificativ. Calatoria e un Bildung, si de multe ori e mai important ce inveti pe parcurs decat ce te-asteapta la linia de sosire.

Omule, nu uita ca esti ROMAN. Nu uita ca ai un trecut glorios in urma, pe care il dezonorezi cu al tau comportament lasciv si denigrator. Nu uita ca ai o datorie fata de tara, pentru ca ea si-a platit deja datoria fata de tine. Aproape ai secat-o, abia mai respira…Reinvie ROMANIA! Viitorul are nevoie de luptatori in prezent. Viitorul are nevoie de tine, omule. De tine, simplu, fara dorinte ascunse si oportunism mascat abil. Are nevoie de tine, ca om cinstit si optimist, ca om muncitor si altruist. Are nevoie de ROMANUL DIN TINE!

Onoreaza-ti tara, pentru ca ce-l ce-si reneaga radacinile se reneaga pe sine. Toti ne nastem undeva, dar cel ce se pierde pe drum ramane o umbra…

In cele din urma, te rog sa te regasesti. Va fi greu, dar va fi meritat efortul. Atunci, vei putea fi impacat cu tine insuti si vei gasi linistea dupa care tanjesti de atata vreme.

Si nu uita, omule, nu uita ca esti minunat! Nu uita ca soarele zambeste cand se joaca cu parul tau. Nu uita ca timpul se opreste in loc atunci cand esti fericit, doar pentru tine. Nu uita ca tu esti speranta cuiva. Nu uita ca poti fi mai mult decat esti, mult mai mult decat esti. Si nu uita ca, in final, nu depinde de nimeni altcineva decat de tine. Pentru ca tu esti propriu-ti univers…

Omule, nu uita de tine…

Va urma, candva…