Astazi, in aceasta superba zi de luni, cand eu as fi putut sa umblu pe oriunde altundeva decat la scoala, ma gasesc in imposibilitatea ubicuitatii. Daca trebuie, trebuie! Drumul, anevoios ca de obicei, si nu datorita terenului accidentat ci mai degraba chinului numit RATB, m-a dus intr-un final in locul ‘mult-dorit’.

Drumul, insa, m-a facut sa poposesc vreo jumatate de ora pe la Aeroport Baneasa, in asteptarea unui mijloc de transport. In statie, ca de obicei, lume de tot felul, printre care se evidentia un taran cu pretentii de oras care vroia sa faca un ban rapid pe spinarea unui american, o batranica binevoitoare si americanul in cauza. Dintr-un spirit civic pe care l-am exersat mult in ultima vreme, m-am decis sa-l ajut eu pe american, mai ales dupa ce taranul care incerca sa-l bage intr-un maxi-taxi a fost refuzat, probabil datorita instinctului de conservare al americanului.

Batranica vorbea ea ce incerca sa vorbeasca in engleza, dar romanismele il cam incurcau pe domn, asa ca i-am explicat eu ce trebuie sa faca. Si cum autobuzul nu mai venea, nici al meu nici al lui, omul s-a pus pe vorbit. Si de unde nu vorbea, acum nu mai tacea. Nu ma intelegeti gresit, de obicei imi place sa fac conversatie cu straini pt ca sunt mult mai cu bun simt decat ai nostri, de unde mai pui ca am ocazia sa-mi exersez limbile straine. Dar mie mi-era cam somn, soarele batea perpendicular pe scalpul meu, deci numai de povestit cum am ajuns eu sa vorbesc engleza cu accent american perfect nu aveam eu chef. Dar americanii, cum ii stim, cu chef de vorba permanent…

Acum vreo saptamana am mai avut ocazia sa ajut, intr-o oarecare masura, un neamt. Mare diferenta. Nici contextul nu era propice, dat fiind faptul ca ai nostri controlori romani il luau la rost pt faptul ca nu a validat cardul de calatorie (dar daca omului nu i s-a spus…de unde sa stie?), insa un om mai antisocial nici ca se putea. Cand cineva iti vorbeste limba intr-o tara straina, ai zice ca ai putea sa faci un mic efort sa si privesti acea persoana, insa domnul nuuu, tot cu capul pe sus.

Din ambele conversatii am putut sa trag cateva concluzii. Cea de baza e ca stereotipurile au si ele samburele lor de adevar…Cat despre romani, din ambele guri am auzit cat de dezorganizati suntem. Suntem oameni calzi, primitori, deschisi, dar nu putem pune nimic in ordine. Americanii vorbesc mult, iar nemtii sunt reci si distanti.

Iata de unde se nasc si stereotipurile astea…

🙂