Si stereotipurile s-au nascut de undeva…

Astazi, in aceasta superba zi de luni, cand eu as fi putut sa umblu pe oriunde altundeva decat la scoala, ma gasesc in imposibilitatea ubicuitatii. Daca trebuie, trebuie! Drumul, anevoios ca de obicei, si nu datorita terenului accidentat ci mai degraba chinului numit RATB, m-a dus intr-un final in locul ‘mult-dorit’.

Drumul, insa, m-a facut sa poposesc vreo jumatate de ora pe la Aeroport Baneasa, in asteptarea unui mijloc de transport. In statie, ca de obicei, lume de tot felul, printre care se evidentia un taran cu pretentii de oras care vroia sa faca un ban rapid pe spinarea unui american, o batranica binevoitoare si americanul in cauza. Dintr-un spirit civic pe care l-am exersat mult in ultima vreme, m-am decis sa-l ajut eu pe american, mai ales dupa ce taranul care incerca sa-l bage intr-un maxi-taxi a fost refuzat, probabil datorita instinctului de conservare al americanului.

Batranica vorbea ea ce incerca sa vorbeasca in engleza, dar romanismele il cam incurcau pe domn, asa ca i-am explicat eu ce trebuie sa faca. Si cum autobuzul nu mai venea, nici al meu nici al lui, omul s-a pus pe vorbit. Si de unde nu vorbea, acum nu mai tacea. Nu ma intelegeti gresit, de obicei imi place sa fac conversatie cu straini pt ca sunt mult mai cu bun simt decat ai nostri, de unde mai pui ca am ocazia sa-mi exersez limbile straine. Dar mie mi-era cam somn, soarele batea perpendicular pe scalpul meu, deci numai de povestit cum am ajuns eu sa vorbesc engleza cu accent american perfect nu aveam eu chef. Dar americanii, cum ii stim, cu chef de vorba permanent…

Acum vreo saptamana am mai avut ocazia sa ajut, intr-o oarecare masura, un neamt. Mare diferenta. Nici contextul nu era propice, dat fiind faptul ca ai nostri controlori romani il luau la rost pt faptul ca nu a validat cardul de calatorie (dar daca omului nu i s-a spus…de unde sa stie?), insa un om mai antisocial nici ca se putea. Cand cineva iti vorbeste limba intr-o tara straina, ai zice ca ai putea sa faci un mic efort sa si privesti acea persoana, insa domnul nuuu, tot cu capul pe sus.

Din ambele conversatii am putut sa trag cateva concluzii. Cea de baza e ca stereotipurile au si ele samburele lor de adevar…Cat despre romani, din ambele guri am auzit cat de dezorganizati suntem. Suntem oameni calzi, primitori, deschisi, dar nu putem pune nimic in ordine. Americanii vorbesc mult, iar nemtii sunt reci si distanti.

Iata de unde se nasc si stereotipurile astea…

🙂

 

Let it snow, let it snow, let it snow…

O zi de ninsoare e de-ajuns pentru ca Bucurestiul sa devina un rai alb sau un iad maro. Nu-i doresc nici macar lu’ basescu sa conduca pe o asemenea vreme, si asta spune multe!

Zona rezidentiala Baneasa a fost la fel de conectata de Bucuresti precum Cucuietii din Deal. Dar pun pariu ca locuitorii Cucuietilor n-au nici patinoar pe sosea, nici expozitie de masini ale secolului 21 care se intinde pe zeci de kilometri. Deci, avem cu ce ne mandri!

Cu aceasta minunata ocazie mi-am mai lucrat si eu muschii gambelor, ca prea erau atrofiati. Pentru amatori, va spun ca de la Jollie Ville Mall (Sos. Erou Iancu Nicolae) pana la Piata Presei se face lejer o ora jumate de mers pe jos. Pentru neamatori, aceeasi distanta o parcurgeti cu mijloacele de transport in comun (daca vin si daca nu degerati intre timp) in aproximativ doua ore.

In alta ordine de idei, ma bucur ca a nins. Mi-am dorit din suflet un ultim Craciun alb in Bucuresti, pana sa ma scald in nametii Angliei/Germaniei/Olandei, si pare-se ca Mosul mi-a adus deja ce m-am dorit. Poate cu ocazia asta mai ingheata si rautatile noastre, iar ninsoarea va cerne mai multa intelepciune in unii din noi. In altii, macar putina.

De maine merg cu skiurile la scoala. Asta daca nu se ofera cineva sa ma ia cu saniuta!

PS: Am o veste buna si o veste proasta pentru amatorii de drifturi periculoase. Vestea buna e ca soseaua e acoperita cu un strat gros de gheata. Vestea proasta e ca deasupra stratului de gheata este un strat si mai gros de masini. Ala nu se da dus cu una-cu doua…

 

Bucuresti – orasul tuturor prostilitatilor

Baneasa. Ora 18:45. Podul este neobisnuit de liber, ajung la Piata Presei in 15 minute de la IKEA.

Piata Presei. Ora 19:00. O singura banda circula fluid, banda dinspre Baneasa. Politisti in intersectie, cozi kilometrice in toate celelalte sensuri de mers. Se vede ca va trece o coloana oficiala. Claxoanele se aud ca un sunet prelung si monoton, soferii negasind o alta cale de a protesta impotriva stationarii fara rost la semafor.
Din departare se aude girofarul unei ambulante. Pe masura ce se apropie, un politist o ia inspre acea directie. Soferul ambulantei se strecoara abil printre masinile de pe contrasens, pentru ca in final sa trebuiasca sa evite politistul care incerca sa-l opreasca. Normal, coloana oficiala avea intaietate fata de ambulanta.

Piata Presei. Ora 19:10. Tramvaiele 41 stau blocate in intersectie. Abia dupa ce trece coloana oficiala, incep si tramvaiele sa circule. In 41 e un cersetor care „canta” la o clapa electrica o melodie de carciuma. Si inca una. Si inca una. Oamenii sunt vadit deranjati si incep sa devina impacienti. Numai un singur barbat il asculta si il incurajeaza.
La un momentdat, cineva ii face observatie cersetorului, ii expune comportamentul deranjant si il someaza sa se dea jos din mijlocul de transport in comun. Dar, cum in orice situatie trebuie sa existe un Gica Contra, cineva care sa incurajeze un comportament degradant si deranjant, a aparut si in situatia de fata barbatul care incuraja pe „talentos”. Cu un vocabular demn de mahala si cu amenintari violente, l-a redus la tacere pe saracul om cu spirit civic.

MORALA:

Nu vom ajunge niciodata o capitala cu adevarat Europeana, atata timp cat o coloana oficiala are prioritate in fata unei ambulante, atata timp cat drumul lin al vreunui demnitar e mai important decat viata unui om.
Nu vom face niciodata parte din Europa atata timp cat avem cetateni fara respect, „romani basescieni”, oameni care incurajeaza degradarea sociala, comportamentul lasciv si deranjant si in definitiv persoane egoiste, fara respect si bun simt.
Degeaba ne plangem de nivel de trai scazut cand noi, cetatenii, il mentinem astfel. Uitam ca mai avem si vecini, si persoane in jurul nostru de care trebuie sa tinem cont. Vrem sa schimbam tara pentru noi, fara sa incercam sa o schimbam macar pentru copiii nostri.
Degeaba avem puterea, daca nu o folosim cum trebuie.
(Aceasta nu este o plangere patetica, e un strigat de disperare. Daca ma aude cineva, sa-mi demonstreze. )

 

1h 30 pe pod Baneasa = 20 de minute mers alert pe jos

Astazi am trecut prin incercarea cea din urma.

Dupa cum probabil stiti si voi (sau probabil n-aveti habar, dar va aduc eu la cunostinta), soseaua Bucuresti-Ploiesti, mai exact portiunea pod Baneasa (IKEA)-directie de mers spre intrarea in Bucuresti, este un calvar de la ora 7 dimineata pana la 10 seara. Omul de rand isi poate petrece de la 1 pana la 2 ore intr-un mijloc de transport pe patru roti, avansand cu cativa metri la fiecare 5 minute.

Facand acest drum zilnic, in jurul orei 3 dupa-amiaza, pot sa spun ca este timp destul pentru a lua masa, a va face siesta de dupa si a citi cateva pagini dintr-o carte sau un ziar. Asta daca nu va jeneaza calatorii din transportul in comun si daca nu sunteti la volan.

Trecand peste cele cateva avantaje, daca pot spune asa, calatoria pe pod Baneasa la ora 3 dupa-amiaza, printr-un soare toropitor si un 301 fara aer conditionat poate fi cel mai urat cosmar. Este sursa tuturor bolilor de ficat, tuturor migrenelor si a catorva boli mentale. Parca toate masinile din Romania vor sa intre in Bucuresti deodata exact pe acea sosea.

Nemaisuportand traseul, pentru ca la un momentdat e normal sa clachez, am luat-o pe jos. Prin acel soare toropitor, prin praf si printre gaze de esapament, mi-am pus propriul mijloc de transport in functiune.

E foarte amuzant sa mergi pe langa o coloana interminabila  de masini si sa observi mutrele stresate si indignate ale soferilor, in timp ce ii depasesti gradual. Nu la fel de amuzanta este insa durerea de picioare dupa cativa kilometri buni de mers pe jos.

Per total, azi am parcurs distanta in aproape 20 de minute, per pedes. Joia trecuta am parcurs-o in 1 ora si 30 de minute, cu autobuzul.

Concluzii:

-Bucurestiul nu e locul pentru masini scumpe, cu cai multi putere. Decat daca sunt cai cu aripi.

-Transportul in comun ar merge excelent, daca nu ar apela fiecare la masina personala de fiecare data cand are un drum de facut. (Inutilitatea unui astfel de vehicul creste invers proportional cu kilogramele blondei din spatele volanului unui SUV)

-Pana cand o sa se finalizeze pasajul subteran de la intersectia Sos.Bucuresti-Ploiesti – Ion Ionescu de la Brad, iar circulatia n-o sa se mai gatuie acolo, ci la intersectia cu Ficusului, eu nu voi mai fi in Romania. Deci n-o s-o vad si pe asta.

-E bine s-o iei la picior din cand in cand, insa pot sa promit ca maine n-o sa repet experienta. Febra musculara nu ma lasa.

Si asa, pe o nota de final, imi permit sa rad in gand de autostrazile suspendate ale domnului Oprescu, si sa ma intreb (asta daca va voi vreodata sa-si concretizeze fantezia) cata sufocare mai suporta Bucurestiul (si bucurestenii)?