Ce-mi doresc eu mie, dulce Romanie

In ’89, revolutia a durat cateva zile. Acum, parca ar fi o reclama la viagra. Ma gasesc intrebandu-ma „Oare s-au terminat protestele?” sau „Se mai intampla ceva pe la Universitate”? Apoi, deschid televizorul si mai vad, printre mondenitati si accidente, cativa protestatari obositi, fiecare scandand ce-l doare (exceptie facandu-se, evident, ziua de marti, cand s-au adunat 10.000 de oameni din TOATA TARA pentru un miting la Victoriei).

Singura explicatie logica pe care o gasesc pentru trenarea protestelor este…nehotararea populatiei. In ’89, scopul era clar: jos Ceausescu. In mod indubitabil, populatia se saturase de el si implicit de actiunile sale tiranice. Acum, scopul se divide in mai multe subscopuri, fiecare in cautare de reprezentanti. „Jos, Basescu”, „Jos guvernul Boc”, „Nu vrem USL”, „Vrem salarii mari”, „Vrem sa muncim in tara”, „Mi-e foame”, „Vrem sistem de invatamant calumea”, si lista poate continua la nesfarsit (dar eu nu).

E simplu. Sistemul nu cade pentru ca cei care protesteaza nu sunt uniti in scopuri. In 23 de ani, pare ca ne-am pierdut in detalii. Atata vreme cat protestele nu vor avea un numitor comun, este si normal sa nu se petreaca nicio schimbare.

Intre timp, cat noi ne hotaram ce sa scandam, se petrec abuzuri in serviciu pe seama noastra. Este clar ca nu noi am inceput aceste revolte. Vreau sa cred, in mod sincer, ca am fi avut lucruri mai importante, mai stringente pentru care sa luptam decat Raed Arafat. Mediatizarea Antenei nu a facut decat sa-mi intareasca presupunerile cum ca totul nu e decat o lupta intre „grei”, si in piata li s-a dat drumul pionilor.

In principiu, stim impotriva cui luptam, dar nu stim de partea cui suntem. Pana cand nu vom avea un lider caristmatic, in stare sa ne reprezinte nevoile si sa ne ghideze in aceasta lupta contra puterii actuale, nu vom putea razbi. Acesta este cruntul adevar. Pentru ca nu putem da jos puterea fara sa venim cu solutia.

Din pacate, clasa politica din romania trebuie sa se reinventeze, iar timpul e scurt. Poporul roman nu a fost unul dintre cele mai muncitoare popoare, ce-i drept, dar am fost, pana de curand, un popor de oameni destepti. De aceea, mai tot timpul ne-am ales oameni destepti sa ne reprezinte. Conducatorul e oglinda poporului. Dar, de 8 ani incoace, romanii au facut o greseala teribila.

Ce s-a intamplat cu noi? Eram matematicieni, inventatori, intreprinzatori…acum privim avizi la asistentele lu’ Capatos, batai intre dive si „reality-show-uri” penibile. Am lasat de-o parte creionul si foaia pentru un ecran care ne bombardeaza cu ignoranta. Mamele de noua generatie nu mai stiu sa faca supa cu galusti, dar sunt la curent cu rochia de mireasa a lu’ Tonciu.

Din pacate, romanii au ales, acum 8 ani, un reprezentant al clasei de jos. „Presedintele poporului”, i se mai spunea. Acest om, din pacate, nu a fost reprezentantul de seama, catre care trebuia sa ne uitam in sus, care ar fi trebuit sa ne dea imboldul de a fi mai buni in ceea ce facem, de a ne educa si de a ne imbunatati. A fost romanul care ne-a aratat ca se poate si daca nu esti educat, daca nu esti ambitios si daca nu muncesti. Ne-a aratat alte „valori”, ale unei romanii decazute, pe care noi le-am imbratisat cu usurinta si pe care le-am lasat sa devina tipare: smecheria, hotia, calcatul pe capete, needucarea.

In timp ce noi eram atat de ocupati sa ne incadram noilor tipare impuse de reprezentantul nostru, am uitat sa fim oameni. Am fost atat de entuziasmati de usurinta unui castig facil, precum presedintele nostru ales printr-o manevra de ultim moment, incat am lasat balta orice urma de comportament etic, doar pentru mirajul de a „trai bine”. Asta a ajuns acum Romania, asa au ajuns romanii: participantii unei curse, fara reguli, catre o viata imbelsugata pe spinarea altora.

Avem nevoie de altcineva. Cu tristete in suflet, spun ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata valorile pe care le aveam si noi candva. E clar ca Romania duce lipsa de modele, de exemple viabile. Si atunci, de ce nu am „importa” un conducator abil, la fel cum facem si cu celelalte produse din frigiderul nostru? Daca noi, ca romani, am hotarat demult, ca nu mai avem incredere in tara noastra, in produsele noastre, de ce sa nu facem la fel si cu reprezentantii nostri?

Acum un an, nici nu as fi vrut sa aud de asa ceva. Am fost, si sunt in continuare o patrioata. Treptat, insa, mi-a dat seama ca avem nevoie de un strain, pentru a ne invata sa fim iar ROMANI.

🙂

 

(R)Evolutie?

In ultimele zile a parut ca domneste un haos in Romania, atat din punctul de vedere al manifestarilor fizice cat si al scopului in sine. Oameni luand foc, jandarmi stingandu-i cu pulane. In loc de ninsoare, pietre. Gaze lacrimogene. Magazine devastate. Peisajul demn de plans al unei tari nedemne.

Guvernul s-a ascuns sub o piatra si a iesit abia azi, timid, in frunte cu un Boc confuz care face o declaratie inutila, urmat fiind de un ministru de interne de care nu am auzit pana acum, Traian Igas. Acest ministru, luandu-si „treaba” in serios ne explica noua nonsalant cum acei huligani vor fi gasiti si cum vor fi prevenite noi violente prin urmarirea mijloacelor de comunicare, in special a site-urilor de socializare. O declaratie care are SECU scrisa pe ea precum hainele de la Secuiana.

Oamenii sunt agitati, protesteaza din felurite motive, care mai de care mai personale:  „Nu am bani de medicamente”, „N-am ce pune pe masa”, „Taxele sunt prea mari”, „Avem o tara condusa de incompetenti”,  „Prea multe abuzuri de putere”, „Am prea multa violenta si nu pot s-o stapanesc”.

Adevarul e ca de mult timp se tot asteapta o schimbare si nu mai vine. Cu toate miscarile Occupy din lume, de unde mai pui si revoltele din Libia si Egipt, CEVA trebuia sa se intample, iar romanii, derutati, au zis ca trebuie sa iasa in strada cu orice pret. Din pacate, acolo unde sunt oameni derutati si disperati, sunt si capuse care apar pentru a se hrani de pe urma nemultumirii altora.

Da. Am fost sustinator Crin Antonescu acum doi ani, cand a candidat la presedintie. Acum, USL mi se pare o bataie de joc la adresa romaniei. PSD nu ar trebui sa aiba iar puterea, fie ea si divizata. Modul in care au ajuns sa vorbeasca despre oamenii de la universitate ca si cand ar fi sustinatorii lor mi se pare deja dovada unei disperari prostesti. Mi-ar placea sa cred ca romanii inca au proaspata in minte experienta din ’89, pentru a nu repeta aceleasi greseli.

Cat despre violentele care au loc in cadrul acestor prosteste, mi se par in mare parte orchestrate de aceeasi tagma care au instigat si la revolutia decembrista, dand vina pe „huligani” sau „ultrasi”. Da, intr-adevar, nu se poate schimbare fara sacrificii de ordin material si uman, dar deja am vazut cum apar parazitii sa suga din revoltele stradale acceptul unei natiuni pentru o alta vitrina. Fara echivoc, nici macar o persoana nu ar trebui sa se puna in pericol in van, atata timp cat sforile sunt inca trase de sus, de politicieni oportunisti.

Si, la urma urmei, nici oamenii nu stiu ce vor. De’asta pot fi manipulati si de PDL si de USL. Ei vor salarii mai mari, o alta lege a sanatatii, alta lege a educatiei, iar liderii partidelor sunt deja gata sa le ofere promisiunile zadarnice din fiecare an electoral.

De aceea, in loc sa fiu si eu acolo, la Universitate, alaturi de studenti, stau acasa si ma intreb…Dara eu, cu cine protestez?

🙂